Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Un centru de zi pentru bătrâni va fi construit în comuna Arbore: „Va avea o capacitate zilnică de aproximativ 50 de beneficiari”

Primarul comunei Arbore, Dan Tiperciuc, este omul care sfințește locul în această zonă binecuvântată de Dumnezeu și prin tot ceea ce face dovedește dragoste și respect pentru oamenii pe care îi păstorește. Un vechi proverb românesc spune „cinstește-i pe bătrâni căci și tu vei fi bătrân” iar edilul Dan Tiperciuc își arată prețuirea pentru cei mai vârstnici locuitori ai comunei.

Un nou proiect care urmează să fie implementat în comuna Arbore, are drept beneficiari bătrânii, pentru ca aceștia să beneficieze de asistență medicală la domiciliu, de spații special amenajate pentru socializare cât și de consiliere psihologică.  

„Proiectul Construire Centru de zi pentru bătrâni în comuna Arbore este un proiect finanțat în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C13 – Reforme sociale , Investiția I4- și prevede crearea unei rețele de centre de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice. Mai precis, constă în construirea și înființarea unui centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice și servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. Prin implementarea proiectului se va asigura spațiul necesar funcționării următoarelor categorii de servicii sociale cu echipe mobile de îngrijire la domiciliu sau în complementaritate cu servicii de tip „Unitate de îngrijire la domiciliu”, având o capacitate de aproximativ 50 de beneficiari zilnic pentru serviciile de zi de asistență și recuperare și  pentru aproximativ 25 de beneficiari zilnic pentru serviciile de îngrijire la domiciliu”, a precizat Dan Tiperciuc, primarul comunei Arbore.

Valoarea totală a acestui proiect este de peste 7 milioane de lei, bani care au fost obținuți de către administrația locală Arbore, prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În perioada imediat următoare, în comuna Arbore se va construi, echipa și dota un centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice și se va înființa un serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoane vârstnice. Se dorește, de asemenea, operaționalizarea centrului de zi și acordarea de servicii de îngrijire adaptate nevoilor persoanelor vârstnice.

„Centrul va furniza mai multe tipuri de servicii, și anume servicii de îngrijire personală, respectiv ajutor pentru îndeplinirea activităților uzuale ale vieții zilnice, asigurarea igienei personale, hrănire și hidratare, prepararea hranei, efectuarea de cumpărături, activități de menaj și spălătorie, servicii de recuperare/reabilitare, kinetoterapie/fizioterapie, gimnastică medicală, psihoterapie, cât și consiliere psihologică și informare, consiliere juridică, socializare și petrecere a timpului liber, linie telefonică de urgență, acordarea de alimente, ajutoare materiale și servicii medicale primare și de specialitate”, a completat edilul Dan Tiperciuc.

Activitatea acestui centru va contribui masiv la creșterea calității vieții persoanelor vârstnice, în special cele singure care nu au sprijin și susținere din partea familiei, urmând să găsească aici, ajutor și înțelegere.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles