Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Doi îndrăgostiți au ajuns la spital după ce s-au răsturnat cu ATV-un într-o pădure din Frasin

La data de 7 iulie 2024, la ora 13.15, Poliția Orașului Frasin a fost sesizată prin apelul de urgență 112 de către Florentina S. despre un accident cu ATV-ul în zona Cantonului Silvic Cotu Buhii.

Doi tineri au căzut cu ATV-ul și s-au accidentat.

În urma cercetărilor, s-a stabilit că Gabriel L., de 27 de ani, din Iași, a închiriat un ATV de la o societate din Gura Humorului pe 7 iulie 2024, în jurul orei 12.00. Acesta dorea să se plimbe împreună cu prietena sa, Maria Ș., de 26 de ani, din Târgu Frumos.

Maria Ș. a condus ATV-ul și, după ce au parcurs aproximativ 800 de metri pe DN17, au intrat pe drumul forestier Coti Buhii. După încă 900 de metri, tânăra a pierdut controlul ATV-ului, răsturnându-se pe partea stângă a drumului. Ambii au suferit leziuni în urma incidentului.

Un echipaj SAJ și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului, preluând victimele și transportându-le la Spitalul Gura Humorului. Gabriel L. a fost diagnosticat cu fractură de femur stâng, iar Maria Ș. cu traumatism la gleznă dreaptă. Testarea alcooltest a conducătoarei ATV-ului a avut rezultat zero.

În urma acestui incident, s-a întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Poliția continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles