La Vicovu de Sus a devenit tradiție ca de Ziua Copilului, întreaga comunitate, cu mic cu mare, să se adune în parcul central, din fața Primăriei, unde autoritățile pregătesc mereu spectacole excepționale, dulciuri și multe surprize pentru micuții din localitate.
Așa s-a întâmplat și anul acesta, când primarul Vasile Iliuț a fost în mijlocul vicovenilor, pregătind pentru copiii din oraș numeroase surprize. În deschiderea spectacolului, edilul Vasile Iliuț le-a urat copiilor „La mulți ani” și le-a mulțumit părinților pentru că au luat parte la eveniment.
Sute de baloane colorate, mascote din desenele animate atât de iubite de copii și multe cadouri au fost ingredientele care au făcut la Vicovu de Sus ca Ziua de 1 iunie să fie o zi perfectă pentru cei mici și mari.
Încă de dimineață, în parcul din fața Primăriei s-a încins o adevărată petrecere a căror principali protagoniști au fost copiii. Rând pe rând, aceștia au cântat, au dansat, s-au bucurat de prezența mascotelor iar la sfârșit, bineînțeles, au primit cadouri. Mickey Mouse și Minnie Mouse au reușit să-i facă pe cei prezenți să intre în povestea desenelor animate și timp de mai bine de o oră s-au distrat și au dansat, astfel încât copiii nu vor uita prea curând această zi minunată. Fericirea se putea citi cu ușurință pe chipurile lor. La final, micuții au făcut fotografii cu personajele Disney și au savurat dulciurile primite în dar.
Distracția celor mici a fost completată și de trambulinele montate în zona parcului, unde petrecerea a continuat până la finalul zilei.
