Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Gheorghe Apetrii: „Ne propunem să înființăm o nouă companie a municipalității care va aduce o schimbare semnificativă în gestionarea orașului nostru”

Gheorghe Apetrii, candidatul PSD la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei, a anunțat că își propune să înființeze o nouă companie a municipalității care să gestioneze orașul.

„Ne propunem să înființăm o nouă companie a municipalității care va aduce o schimbare semnificativă în gestionarea orașului nostru. Desființarea SC Ecologica Vatra Dornei SRL de către administrația liberală a fost o greșeală nefericită. Societatea avea profit, câteva zeci de angajați și se ocupa de salubritate, deszăpezire, de colectarea și sortarea deșeurilor. Din păcate, serviciile prestate de Ecologica au fost concesionate către o firmă din Suceava, mulți oameni ajungând șomeri, iar în loc de îmbunătățirea promisă, avem parte de servicii mai proaste și mai scumpe. Să ne amintim doar de modul în care (nu) s-a deszăpezit orașul în cele câteva zile de ninsoare de iarna trecută! Reparăm greșelile comise și înființăm o nouă companie a municipalității care va avea aproximativ 100 de angajați și va acoperi următoarele servicii:

– Salubritate și Curățenie Stradală: Gestionarea deșeurilor, reciclare și valorificarea deșeurilor în sistem de economie circulară.

– Spații Verzi: Amenajare de spații verzi urbane, parcuri, toaletări, defrișări, sisteme de aspersie și construcția de locuri de joacă.

– Stație de Betoane și Asfalt: Realizarea de lucrări în regie proprie pentru municipalitate și comunele din Bazinul Dornelor.

– Mentenanță și Reparații pentru Infrastructura Urbană: Marcaje rutiere, garduri, alei, trotuare, vopsitorie, reparații curente la toate clădirile publice care aparțin municipalității.

– Sere pentru Producția de Flori și Plante: Înfrumusețarea localității noastre și producția de plante pentru decorarea orașului. Inclusiv comunele din jur vor putea achiziționa flori de la noi, fără a mai fi nevoite să le aducă din zone mai îndepărtate.

– Gestionarea Serviciului Public de Parcări: Parcări publice și de reședință pentru o gestionare eficientă a spațiilor de parcare.

Această inițiativă va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții în Vatra Dornei, aducând ordine și eficiență în gestionarea serviciilor publice.

Pe 9 iunie, VOTAȚI Gheorghe Apetrii Primar și Echipa PSD la Consiliul Local pentru a implementa aceste proiecte ambițioase și pentru a transforma Vatra Dornei într-un oraș mai curat, mai verde și mai bine gestionat. Vatra Dornei, Misiune Posibilă!”, a transmis Gheorghe Apetrii.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles