Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

FOTO Căminul Cultural din Măneuți va fi modernizat: „Căminul va suferi modificări atât la exterior cât și în ceea ce privește amenajările interioare”

Iubitor al tradițiilor populare și cu un profund respect față de tot ceea ce înseamnă trecut, Cristinel Antemie, primarul comunei Frătăuții Vechi, se implică activ pentru ca tinerele generații să nu-și uite rădăcinile. Acesta este unul dintre motivele pentru care edilul încearcă să țină comunitatea unită, iar tinerii să ducă mai departe obiceiurile și datinile locului, și pentru ca toate acestea să se materializeze mai ușor, este nevoie de un lăcaș de cultură, care să poată să găzduiască evenimente de suflet și pentru sufletul oamenilor din Frătăuții Vechi.

Administrația locală a obținut finanțare, prin Programul Național de Redresare și Reziliență pentru modernizarea Căminului Cultural din satul Măneuți, obiectiv care va deveni un adevărat centru cultural pentru oamenii din zonă.

 „Căminul Cultural din satul Măneuți va intra într-un amplu proces de renovare. Am semnat deja contractul pentru execuția lucrărilor cu o firmă de la noi din localitate și cred că săptămâna viitoare, se va apuca de treabă. Căminul va suferi modificări atât la exterior cât și în ceea ce privește amenajările interioare. Aici, în cămin, funcționau trei grupe de grădiniță dar pentru că aici vor începe lucrările, am mutat copiii și în paralel vom începe lucrările la o nouă grădiniță. Sperăm că cel târziu anul viitor, vom finaliza lucrările iar copiii vor beneficia de cele mai bune condiții. Pentru modernizarea căminului, am obținut finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, valoarea proiectului fiind de  aproximativ 1,5 milioane de euro”, a declarat edilul Cristian Antemie.

Întreaga clădire a Căminului Cultural va fi modernizată, urmând să fie amenajate spații moderne și dotate la cele mai înalte standarde.

„Se va schimba acoperișul, tavanele, instalațiile electrică, sanitară și termică. Se va pune gresie, se va schimba și tâmplăria PVC”, a încheiat Cristinel Antemie, primarul comunei Frătăuții Vechi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles