Administrația locală a orașului Vicovu de Sus, condusă de edilul Vasile Iliuț, a organizat duminică, 14 aprilie 2024, un eveniment de suflet și pentru sufletul celor care au împlinit anul acesta 50 de ani de căsătorie. Cuplurile de aur din Vicovu de Sus au fost sărbătorite la Casa de Cultură din Laura iar sala a devenit neîncăpătoare pentru publicul numeros venit să asiste la această sărbătoare.
Lacrimi de emoție și bucurie au fost pe chipurile celor prezenți, primarul Vasile Iliuț având pentru fiecare din cele 19 cupluri, buchete de flori, diplome de recunoștință și câte un plic cu suma de 500 de lei, din partea administrației locale. Din cauza unor probleme de sănătate, nu toate cele 19 cupluri au participat la această sărbătoare, prilejuită de aniversarea a 50 de ani de căsătorie, dar cei absenți, vor fi vizitați la domiciliu, după cum a explicat edilul Vasile Iliuț.
Ceremonia a debutat cu un cuvânt de binecuvântare din partea preotului Ionel Maloș, care în final i-a felicitat de mirii de „aur” ai Vicovului de Sus pentru buna împreună viețuire și pentru faptul că astăzi sunt exemple vii pentru tânăra generație.
„Gândul pe care l-am avut legat de acest eveniment nu a fost altul decât acela că indiferent de numărul celor care sunt astăzi sărbătoriți, se cuvine cu toții să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că avem astfel de exemple, de familii frumoase printre noi, în această perioadă în care parcă valorile familiei sunt din ce în ce mai greu încercate și cu siguranță la un astfel de moment, trebuie să ridicăm o rugăciune lui Dumnezeu”, a transmis preotul Ionel Maloș.
Cuvinte de laudă la adresa oamenilor de aur ai orașului Vicovu de Sus a avut și primarul Vasile Iliuț, inițiatorul acestui proiect, care anul acesta a ajuns la a III-a ediție.
„Vă mulțumesc tuturor că sunteți alături de noi și de cei pe care îi vom sărbători pentru că merită tot respectul nostru. Dumnezeu i-a binecuvântat și în această seară sunt alături de noi. Suntem la a III-a ediție în cadrul căreia sărbătorim cuplurile de aur, acest eveniment a devenit deja tradiție la Vicovu de Sus. Îmi amintesc că în primul an, am sărbătorit 124 de cupluri, în această seară avem 19 cupluri. Sunt ani mulți, dacă-i numeri, dar dacă îi trăiești. Am ales să organizăm acest eveniment în Postul Paștelui pentru că nu-i nimic mai frumos decât să-i mulțumim lui Dumnezeu, pentru viață, pentru sănătate, în acest moment binecuvântat al anului”, a declarat Vasile Iliuț, primarul orașului Vicovu de Sus.

Seara a continuat cu un concert de pricesne care a emoționat până la lacrimi pe toată lumea prezentă. Concertul „La umbra crucii tale” a adus la Vicovu de Sus, Grupul Psaltic Tronos, al Patriarhiei Române, care a susținut un adevărat recital.
















