Senatorul PSD de Suceava, George Mîndruță, a transmis un comunicat prin care a arătat că în 2023 au fost înregistrate investiții nete totală de 38,3 miliarde de euro.
„În ultimii 5 ani, în ciuda unui context general extrem de dificil, Guvernul a reușit să mobilizeze resursele țării pentru a realiza investiții fără precedent. Aceste investiții au generat creșterea numărului de angajați și a salariilor, contribuind la majorarea bugetului pentru pensii. Trebuie remarcat faptul că atât sectorul public, cât și cel privat au contribuit în mod echilibrat la investițiile nete totale de 38,3 miliarde de euro înregistrate în 2023, evidențiind astfel atractivitatea și încrederea investitorilor în România. Cifrele vorbesc! Investițiile totale nete de 38,3 miliarde de euro din 2023 au înregistrat o creștere de 26% față de cele din 2022 și au fost duble comparativ cu 2019. Investițiile au devenit un motor „bine întreținut” al creșterii economice, conform angajamentului premierului din programul de guvernare. Există șanse ca investițiile publice în România să atingă 10% din PIB. În următorii 5 ani, PSD își propune să realizeze investiții publice de peste 150 de miliarde de euro, finanțate atât din bugetul național, cât și din fonduri europene”, a declarat senatorul George Mîndruță.

