Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Deputatul Mirela Adomnicăi: „Record de investiții pentru România! Aceste investiții sunt motorul creșterii economice, așa cum ne-am angajat în programul nostru de guvernare”

Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că în anul 2023 România a atras investiții nete de 38,3 miliarde de euro, cu 26% mai mult decât în 2022.

„Record de investiții pentru România! În 2023, am reușit să atragem investiții nete de 38,3 miliarde de euro, cu 26% mai mult decât în 2022 și de două ori mai mult decât în 2019! Aceste investiții sunt motorul creșterii economice, așa cum ne-am angajat în programul nostru de guvernare. O creștere economică care s-a concretizat și într-un număr record de angajați și creșteri salariale semnificative, care generează la rândul lor resurse la bugetul de stat pentru pensii mai bune. În următorii 5 ani, ne propunem să investim peste 150 de miliarde de euro în proiecte publice, finanțate atât din bugetul național, cât și din fonduri europene. Avem ambiția de a ajunge la investiții anuale de 10% din PIB! În plus, așa cum a anunțat astăzi premierul Marcel Ciolacu, la Academia de Științe Economice, vrem să demarăm o Revoluție a Start-up-urilor în România! Să punem miză pe potențialul extraordinar al tinerilor antreprenori și să construim împreună un viitor mai bun!”, a declarat deputatul Mirela Adomnicăi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles