La data de 11 martie 2024, la ora 20.30, prin 112 s-a anunțat faptul că Dan P., de 62 de ani, din satul Șerbănești, comuna Zvoriștea, a decedat.
Din verificările polițiștilor a reieșit că, la data de 11 martie a.c., pe la ora 19.40, a luat foc coșul de fum de la locuința lui Dan P.. Vecinul său, Ionel L. a venit să-l ajute să stingă focul, iar în timp ce bărbatul încerca să stingă flăcările din sobă, proprietarul s-a urcat pe acoperiș pentru a verifica coșul de fum.
Din nefericire, lui Dan P. i s-a făcut rău și a căzut de pe acoperiș, medicii deplasați la fața locului constatând decesul său.
Urmează a fi efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă.
