Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

VIDEO „Influencerul” Dorin Aelenei s-a urcat beat pe bicicletă și a lovit o mamă cu doi copii pe trecerea pentru pietoni de la Grupul Școlar

Astăzi, în jurul orei 14.00, un nou accident rutier a avut loc în zona Grupului Școlar din municipiul Suceava. De această dată, nu a mai fost implicată vreo mașină ci un biciclist beat.

Este vorba despre suceveanul Dorin Aelenei, în vârstă de 55 de ani, cel care în trecut a făcut destule belele la volanul microbuzului său.

Rămas fără permis, Aelenei s-a reprofilat și a început să fie văzut cu bicicleta prin municipiul Suceava. Nu de puține ori acesta a sfidat regulile rutiere și și-a pus în pericol atât propria viață, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Astăzi, individul a lovit cu bicicleta o mamă cu doi copii pe trecerea pentru pietoni de la Grupul Școlar, după care a fugit de la fața locului.

Femeia s-a ales cu leziuni serioase, atât ea, cât și copiii ei fiind preluați de ambulanțe și duși la Spitalul Clinic Județean Suceava, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.

Dorin Aelenei a fost depistat ulterior de către polițiști, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În plus, el a fost amendat și cu 3.300 de lei pentru că s-a urcat beat pe bicicletă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles