Îndrăgitul și apreciatul Ansamblu Etnofolcloric „Plăieșii” promite o atmosferă de neuitat pe data de 8 martie 2024, în cadrul unui eveniment de excepție organizat de către Madrigal Events Suceava. Petrecerea va marca Ziua Femeii cât și Lăsatul Secului, fiind un bun prilej atât pentru doamne cât și pentru domni să petreacă până în zorii zilei, într-o atmosferă de poveste.
„În urma cerințelor exprimate de către publicul prezent la evenimentele anterioare, am decis să readucem la Suceava, Ansamblul Etnofolcloric «Plăieșii». Va fi un spectacol extraordinar, cu peste 20 de artiști pe scenă, care vor cânta și vor încânta publicul. Atmosfera va fi întreținută înaintea concertului, în pauze, dar și după, de DJ Bogdan Bleancă & MC Johnny Cash”, au precizat organizatorii evenimentului.
Pentru că o muzică bună merge întotdeauna cu un vin bun, oaspeții vor avea parte de un meniu special, vin și șampanie, costul unui meniu fiind de doar 100 de lei de persoană, la acesta adăugându-se și costul biletului la spectacol, în valoare de 160 de lei.
„Meniul va cuprinde starter, fel principal, desert, apă minerală/plată, vin, șampanie și cocktail bar. Grupurile mai mari de zece persoane vor beneficia de o reducere de 10%, dacă vor achita biletele până pe data de 14 februarie”, au completat organizatorii.
Biletele se găsesc în format fizic la restaurantul Domeniul Haiducilor (vis-a-vis de ANAF), dar și online prin iabilet.ro>
Pentru mai multe informații legate de prețul biletului, meniu și program, se poate suna la numărul de telefon 0732877688.

