Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Întreaga comunitatea din Rădăuți este în doliu, după ce patru tineri dansatori de la Ansamblul „Florile Bucovinei” și-au pierdut viața într-un cumplit accident rutier produs la Dorna Candrenilor: „V-ați grăbit să ajungeți primii la Festivalul Îngerilor”

Întreaga comunitate din Rădăuți este în doliu, după ce patru tineri, dansatori talentați în cadrul Ansamblului „Florile Bucovinei” din Rădăuți și-au pierdut viața într-un grav accident rutier, în dimineața zilei de 21 august 2023.

Robert Ionel Mafteian, în vârstă de 20 de ani, Maria Balan, de 26 de ani, Ioana Tiperciuc în vârstă de 18 ani și Andrei Pintilescu de 31 de ani nu vor mai urca niciodată pe scenă, locul unde se simțeau cel mai bine.

„Acești artiști talentați și dedicați urmau să ne încânte cu dansul lor la cea de-a 40-a ediție a Târgului Olarilor „Ochiul de păun”, din Rădăuți. Consiliul Local Rădăuți, alături de domnul Primar, Bogdan-Andrei Loghin, au luat decizia de a declara doliu local, în semn de respect și solidaritate față de familiile greu încercate în aceste momente dificile. Astfel, întreaga comunitate se unește într-un moment de profundă tristețe și suferință alături de familiile celor care ne-au părăsit prematur… Suntem alături de voi cu gândurile și inimile noastre și vă transmitem sincere condoleanțe. În aceste momente dificile, sperăm ca familiile celor patru să găsească puterea să treacă peste această pierdere imensă”, au transmis reprezentanții Primăriei Rădăuți.

De asemenea, în semn de respect față de tragedia care a zdruncinat întreaga comunitate, se va renunța la momentele artistice și concertele dedicate Târgului Olarilor, ediția 2023, iar tiribombele care vor participa la târg o vor face fără muzică ambientală, Târgul Olarilor desfășurându-se în liniștea impusă de tristul eveniment. Concertele se vor reprograma pentru o dată ulterioară.

„Dorim să aducem un ultim omagiu și să onorăm memoria celor care au adus atâta bucurie comunității noastre și, nu în ultimul rând, Bucovinei!”, au completat reprezentanții Primăriei municipiului Rădăuți.

La Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” este doliu, cadrele didactice fiind în stare de șoc după ce au aflat că eleva lor, Ioana Tiperciuc, nu va mai reveni în bănci, la începutul lui septembrie, plecând pentru totdeauna dintre cei dragi.

„Astăzi Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” este în doliu. Ioana Tiperciuc, Tipi a noastră, elevă în clasa a XI-a C, nu mai este printre noi. S-a îndepărtat, intrând într-o lume, poate mai bună. În cei trei ani în care a fost eleva noastră, zâmbetul ei ne-a cucerit. Mereu veselă, altruistă, echilibrată, Ioana a fost foarte implicată în viața colegiului, fiind vicepreședinte al Consiliului Elevilor și membru în Consiliul de Administrație al colegiului, rezonând cu tot ceea ce înseamnă viața de elev, mereu alături de cei care aveau nevoie de un sfat sau de sprijin. Pasiunea sa pentru tradiții și obiceiuri, care i-a călăuzit pașii, a fost transpusă în tot ceea ce făcea. Azi, visul ei s-a frânt, lăsând în urmă o familie îndurerată, o întreagă comunitate în suferință. Drum lin, Ioana! Vei rămâne mereu în sufletul nostru!”, a transmis profesorul Adrian Puiu, directorul Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Cu sufletul fărâmat în mii de bucăți, colegii tinerilor morți în acest crunt accident au transmis zeci de mesaje de condoleanțe.

„V-ați grăbit să ajungeți primii la Festivalul Îngerilor, acolo …sus….”, au scris colegii dansatorilor pe rețelele de socializare.

„Vestea morții fulgerătoare a celor ce ne-au fost colegi și prieteni dragi ne-a lăsat un gol imens în suflete și în Familia Ansamblului Folcloric Florile Bucovinei. Suntem alături de familiile îndoliate la ceas de grea încercare… Drum lin către ceruri, dragii noștri dragi! Nu vă vom uita niciodată, Maria, Ioana, Andrei și Robert”, au transmis membrii Ansamblului „Florile Bucovinei” din Rădăuți.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles