Candidatul PNL la primăria orașului Vicovu de Sus, Gheorghe Poleucă, încurajează cetățenii de etnie rromă din localitate să se prezinte la vot și să voteze pentru o viață mai bună. Acesta le promite că și nevoile lor vor fi ascultate iar copiii lor vor beneficia de educație.
Gheorghe Poleucă își propune să-i ajute să se integreze în societate, iar pentru ca vocea lor să se facă auzită, cetățenii de etnie rromă trebuie sprijiniți să-și trimită copiii la școală. Aceștia au nevoie de susținere din partea autorităților locale, lipsurile financiare fiind de cele mai multe ori cauza principală a abandonului școlar.
„Nu o spun doar pentru că este campanie electorală, dar este dureros la ce nivel trăiesc o parte dintre ei. Pentru că trebuie să recunoaștem că sunt foarte mulți oameni în această comunitate care au înțeles că trebuie să se schimbe din toate punctele de vedere, iar o parte dintre ei au și demonstrat-o. Acești oameni au fost folosiți ca o masă de manevră electorală și au fost amăgiți cu promisiuni electorale timp de 24 de ani. Se plâng, și pe bună dreptate, că nu au un drum asfaltat sau betonat, iar din cauza asta copiii nu pot merge la școală pentru că ajung plini de noroi. Au probleme legate de intabulări, curent electric, canalizare, apă cu întreruperi, așa cum este specific în Vicov, și multe altele. Discuțiile pe care le-am avut au fost constructive. Le-am explicat că suntem egali în fața legii, indiferent de etnie, dar așa cum au drepturi au și obligații. Același lucru este valabil și în privința ajutorului de șomaj, lucru valabil pentru toată lumea, nu numai pentru ei. Dacă beneficiezi de acest drept legal, trebuie să îți faci datoria față de comunitate. Rezolvarea problemelor lor pleacă de la educație. Trebuie lucrat cu părinții care să înțeleagă că, dacă vor oferi acces la educație copiilor lor, vor trăi mai bine și se vor integra ușor în societate”, a declarat candidatul PNL, Gheorghe Poleucă, la funcția de primar al orașului Vicovu de Sus, solicitându-le votul de încredere pentru a putea schimba mentalități.










