Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un flăcău care cotrobăia prin mașinile humorenilor a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat două telefoane

La data de 16 martie 2022, la ora 07.28, Raluca S., din orașul Gura Humorului, a reclamat prin 112 faptul că i-a fost furat un telefon din mașină.

Polițiștii au stabilit că, la data de 16 martie a.c., în jurul orei 07.00, reclamanta a parcat autoturismul Renault în fața casei, fără să o încuie.

La ora 07.28, când s-a întors la vehicul, reclamanta a observat că i-a fost sustras telefonul din interior.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Pe parcursul cercetărilor la sediul subunității s-a prezentat Ilie T., din orașul Gura Humorului, care a reclamat că în noaptea precedentă, hoții i-au furat din autoturismul BMW, lăsat descuiat, un telefon mobil.

În urma investigațiilor făcute de polițiști, autorul faptelor a fost identificat în persoana lui Raul Eduard D., de 16 ani, din orașul Gura Humorului. Acesta a înapoiat cele două telefoane furate.

Minorul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles