Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr s-a răsturnat cu BMW-ul la Mitocu Dragomirnei după ce s-a izbit într-un capăt de pod

La data de 18.01.2022, la ora 01.10, Constantin D., de 19 ani, din municipiul Suceava, a condus autoturismul BMW X3 pe DJ 208D, dinspre Suceava către Mitocu Dragomirnei, iar în zona campingului „La Salcâmi” a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit un capăt de pod și s-a răsturnat într-un sanț de captare a apei pluviale.

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, care a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul județean „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiindu-i stabilit următorul diagnostic preliminar: „TCF, TCC minor, contuzie cot stâng și coapsă stângă”.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, fiindu-i prelevate și mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Cercetările au fost preluate de lucrătorii din cadrul Biroului Rutier – Poliţia Municipiului Suceava, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles