La data de 18.01.2022, la ora 21.39, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Adâncata au fost sesizați prin 112 de către Gheorghe V., din comuna Hănțești, cu privire la faptul că pe DJ 208 D, pe raza satului Hănțești s-a produs un accident auto din care au rezultat pagube materiale, iar conducătorul auto vinovat se află sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului a fost identificat apelantul, iar în dreptul unei locuințe era staționat în afara carosabilului, pe partea stângă față de direcția de mers Adâncata- Hănțești, autoturismul acestuia, marca Audi care prezenta avarii în partea din față lateral stângă. La o distanță de aproximativ 30 de metri a fost identificat Alin P., din comuna Hănțești, care a condus autoturimul Ford Focus acroșând autoturismul mai sus menționat aparținând lui Gheorghe V.. Autoturismul lui Alin P. prezenta avarii în partea din față.
S-a procedat la testarea lui Alin P. cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la Spitalul Județean Suceava, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauza a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”.
