La 12.02.2021, la ora 18.00, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată telefonic de către Iulian C. despre faptul că Gheorghe Ț. a fost identificat decedat într-o anexă în curtea locuinței Floarei Ț..
Gheorghe Ț., în vârstă de 65 de ani, nu avea familie și locuia cu o mătușă într-un imobil situat pe raza comunei Poiana Stampei, sat Pilugani. La data de 10.02.2021, acesta a plecat de la domiciliu spunând că merge la altă rudă pe raza aceleiași localități.
Văzând că nu s-a mai întors, mătușa acestuia la data de 12.02.2021, l-a solicitat pe Iulian C. să o ajute să-l caute pe raza localității prin locurile unde susnumitul stătea peste noapte când se afla sub influența băuturilor alcoolice. În jurul orei 18.00, Iulian C. l-a găsit pe cel în cauză decedat pe o saltea într-o anexă dezafectată din curtea locuinței familiei Floarea Ț., din satul Poiana Stampei.
La examinarea criminalistică fizică exterioară, persoana decedată nu prezenta urme de violență.
Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Vatra Dornei, în vederea efectuării autopsiei medico – legale.
S-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
