Foto: ilustrativ
Un șofer de autobuz a fost amendat cu 6.000 de lei, pe 3 noiembrie 2026, după ce polițiștii rutieri din Gura Humorului au constatat că transporta 42 de persoane fără să le elibereze bilete sau legitimații de călătorie. Pasagerii le-au spus polițiștilor că achitaseră contravaloarea transportului.
Autobuzul Mercedes-Benz a fost oprit pentru control în jurul orei 14.35, în orașul Gura Humorului. La volan se afla Radu M.
Verificările s-au desfășurat în cadrul unui plan al Serviciului Rutier Suceava care urmărește legalitatea transportului de persoane și siguranța rutieră în sezonul rece, inclusiv starea tehnică a vehiculelor și adaptarea vitezei la condițiile de drum.
După verificarea șoferului, a autobuzului și a pasagerilor, polițiștii au aplicat amenda de 6.000 de lei pentru încălcarea prevederilor articolului 4, punctul 37, din HG 1317/2023.
