Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Slatina a ajuns la spital cu arsuri pe față și pe mâini după ce i-a luat foc casa

La 01.02.2021, la ora 16.33, militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă de locuit din localitatea Slatina.

La sosirea pompierilor militari, incendiul era localizat de către lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Slatina și se manifesta la interior, într-o cameră și pe holul locuinței (cu o suprafață totală de aproximativ 30 mp).

Au ars obiecte de mobilier, materiale textile și alte bunuri. S-au degradat elemente de tâmplărie.

Pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 53 de ani, care a suferit arsuri pe față și pe mâini. Ulterior, bărbatul a fost transportat de urgență la spital, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, prin efect termic, din cauza amplasării necorespunzătoare a materialelor combustibile față de sistemul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură). Incendiul a fost lichidat la ora 17.45 și au fost salvate restul casei de locuit, precum și alte două locuințe și o anexă, aflate în imediata vecinătate.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles