La 30.01.2021, la ora 12.55, Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că vecinul său Dumitru B., de 77 ani, din localitate, a fost găsit spânzurat într-o anexă.
Persoana decedată se numește Dumitru B. din municipiul Câmpulung Moldovenesc și a fost găsit spânzurat de către soția acestuia, Ecaterina B., de 79 ani, în anexa magazie pentru lemne dispusă lângă locuință.
Ecaterina B. a declarat verbal faptul că, la ora 11.00, soțul Dumitru B. i-a spus că se va deplasa până la magazin pentru a face cumpărături și că se va întoarce. În jurul orei 12.45, observând că soțul ei nu s-a mai întors la locuință, Ecaterina B. a început să-și caute soțul prin curte, iar în magazia pentru lemne l-a găsit spânzurat. La fața locului s-a deplasat și un echipaj de ambulanță, care a constatat decesul defunctului.
La o examinare sumară a cadavrului, nu au fost identificate alte urme de violență sau leziuni care să fi condus la decesul sus-numitului. Ecaterina B. a declarat verbal faptul că acesta este cunoscut cu probleme medicale la coloana vertebrală, dar nu cu afecțiuni de natură psihică. Pe fondul problemei la coloana vertebrală, Dumitru B. a avut o stare psihică afectată timp de doi ani, motiv pentru care ar fi recurs la acest gest.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „uciderea din culpă”.
