Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un motociclist a ajuns la spital după ce a fost lovit de un TIR, la Oniceni

Un accident de circulație soldat cu rănirea unui tânăr motociclist s-a produs marți după-amiază pe drumul național DN2/E85, pe raza satului Oniceni din comuna Forăști. Impactul a avut loc pe fondul unei manevre necorespunzătoare efectuate de conducătorul unui TIR.

Cercetările efectuate de echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au reliefat că, în jurul orei 15.30, un bărbat de 55 de ani din comuna Vulturești conducea un cap tractor MAN ce tracta o semiremorcă, deplasându-se din direcția Fălticeni spre Roman. La intersecția cu strada Morii din satul Oniceni, șoferul de tir nu s-a încadrat corespunzător pe bandă pentru a efectua virajul la dreapta.

În acel moment, mastodontul a intrat în coliziune cu un motociclu marca Suzuki, condus de un tânăr de 28 de ani din comuna Forăști, care circula în spatele ansamblului rutier, pe aceeași direcție de mers.

În urma coliziunii, motociclistul a suferit leziuni corporale și a fost preluat de un echipaj medical de urgență, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava. Diagnosticul stabilit de medici include contuzie toracică, contuzie abdominală și o plagă la mâna dreaptă.

Polițiștii i-au testat pe ambii conducători cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. În acest caz s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de polițiștii fălticeneni.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles