Un copil în vârstă de 9 ani a fost rănit sâmbătă seară, 13 iunie 2026, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Dornești.
Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, în jurul orei 20.10, Dumitru B., în vârstă de 9 ani, din comuna Dornești, se deplasa cu bicicleta pe strada Locotenent Cristian Seredenciuc, din direcția comunei Satu Mare către centrul localității Dornești.
La un moment dat, minorul, care circula pe sens opus, a efectuat un viraj spre dreapta și a fost acroșat de un autoturism marca Land Rover, condus regulamentar din sens opus de Norbert C., în vârstă de 20 de ani, din comuna Satu Mare.
În urma impactului, copilul a suferit leziuni ușoare și a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații medicale. Medicii au stabilit diagnosticul de „plagă la membrul inferior stâng”.
Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, respectiv 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
