Comuna Șaru Dornei se pregătește de sărbătoare la sfârșitul acestei săptămâni, când peisajul spectaculos de la poalele Călimanilor va deveni cadrul natural pentru un eveniment de tradiție. Primăria și Consiliul Local Șaru Dornei organizează, în perioada 6–7 iunie 2026, cea de-a XIX-a ediție a manifestărilor ocazionate de Sărbătoarea Bujorului de Munte, oferind localnicilor și turiștilor un program extrem de diversificat, ce îmbină acțiunile culturale, competițiile sportive și spectacolele folclorice.
Manifestările vor debuta sâmbătă, 6 iunie 2026, la Centrul de vizitare al Parcului Național Călimani, unde de la ora 11.00 va fi oficiat un serviciu religios Te Deum, urmat de sesiuni de comunicări științifice susținute de reprezentanții administrației parcului, ai Școlii Gimnaziale Neagra Șarului și ai Asociației scriitorilor și artiștilor din Țara Dornelor. Tot aici va avea loc vernisajul expoziției de pictură pe lemn intitulată „Comorile Călimanilor – Primăvara în zona montană”, precum și o expoziție cu vânzare de ouă de struț încondeiate, realizată de Iuliana Harabagiu. Cei dornici de adrenalină pot participa de la ora 13.00 la o competiție recreativă de paintball. Ziua va continua la Sala Căminului Cultural Neagra Șarului cu ediția a III-a a Concursului de șah Cupa Călimani, începută la ora 10.30, în timp ce pe stadion va fi amenajat un parc de distracții cu carusele și trambuline. Seara de sâmbătă se va încheia cu un moment de muzică folk susținut de Clubul Copiilor și Elevilor Vatra Dornei – Filiala Neagra Șarului de la ora 19.30, urmat de proiecții de cinema în aer liber și discotecă cu DJ Lucas.
Duminică, 7 iunie 2026, programul va începe la ora 10.00 cu o vizită în Parcul Național Călimani pentru a admira bujorul de munte înflorit, plecarea urmând să se facă din stația de autobuz Neagra Șarului. Maratonul artistic pe scenă va fi deschis la ora 12.00 de Fanfara Trandafirul Calafindești, urmată la ora 13.00 de festivitatea de premiere a cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Publicul se va putea bucura de recitaluri susținute de invitata specială Mihaela Gurău, Doina și Ciprian Petroaie, Roxana Chiruță, Antonia Cristina Criminț Doroftei, Ștefania și Ciprian Cojocaru, Daria Bodnar, Elena Pătrăucean, Constantin Atudorei, Remus Pascariu, Pamfil Roata, dar și de momente artistice comune oferite de tinerele Sonia Maria Negrea, Antonia Moraru și Teodora Sofia Gal, sau de duoul Alesia și Darius Florean. Tradițiile vor fi puse în valoare de Ansamblul Folcloric Balada din Bistrița-Năsăud, Ansamblul Folcloric Arcanul al USV Suceava și Ansamblul Brădulețul din Dorna Arini, programul fiind completat de momentele pregătite de elevii și preșcolarii școlilor și grădinițelor locale, precum și ai filialei din Neagra Șarului a Clubului Copiilor Vatra Dornei. Finalul sărbătorii va fi marcat de recitalul susținut de Roberta Oraniță & Acord Band Vatra Dornei, de la ora 20.00, și de un spectaculos foc de artificii.
Conducerea administrației locale a subliniat că evenimentul reprezintă o oportunitate excelentă de a promova patrimoniul natural și cultural unic al zonei. Primarul comunei Șaru Dornei, Ioan Cătălin Iordache, a transmis un mesaj de bun venit tuturor celor care doresc să descopere frumusețile locului: „Vă așteptăm cu drag să celebrăm împreună tradițiile, cultura și frumusețea muntelui, într-o atmosferă de sărbătoare și voie bună. Este o ediție specială în care ne dorim ca fiecare oaspete să simtă ospitalitatea dornenilor și să se bucure de spectacolul oferit de bujorul de munte înflorit în inima Călimanilor, dar și de programul artistic dens pe care l-am pregătit pentru toate gusturile și vârstele”.


