Întreaga comunitate din Marginea se află în doliu, după ce Daniel Nichitean a murit la vârsta de doar 34 de ani, într-un cumplit accident rutier.
La gospodăria părinților din comuna Marginea, durerea și jalea se puteau simți din depărtare. Cei ce doresc să-și ia la revedere de la Daniel, o vor putea face la locuința părinților lui, unde va fi ținut zilele următoare.
Daniel Nichitean era un afacerist de succes din comuna Marginea, el deținând un depozit de materiale de construcții în municipiul Rădăuți, loc în care se îndrepta în dimineața fatidică. În anul 2020, el a cochetat și cu politica, luptând pentru fotoliul de primar al comunei Marginea.
Amintim că, în dimineața zilei de 18 septembrie 2023, în jurul orei 08.50, Daniel Nichitean conducea autoturismul Volkswagen Tiguan pe șoseaua de centură a municipiului Rădăuți, iar la un moment dat a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent într-o volă condusă regulamentar din sens opus de Vasile G., de 56 de ani, din municipiul Rădăuți.
În urma accidentului a rezultat decesul lui Daniel Nichitean.
Vasile G. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care a fost transportat la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.






