More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    VIDEO FOTO Gheorghe Flutur a fost prezent la semnarea contractului de executare a lucrărilor la Autostrada A7 pe tronsonul Bacău – Pașcani: „Am sentimentul că suntem tot mai aproape, dragi suceveni, de momentul în care vom avea o autostradă care să ne lege de București”

    Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, a fost prezent astăzi la semnarea contractului de executare a lucrărilor la Autostrada A7, finanțată prin PNRR de la Ploiești până la Pașcani. Șeful administrației județene a arătat că astfel Autostrada Moldovei se apropie din ce în ce mai mult de Suceava.

    „Am participat astăzi, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu ministrul Sorin Grindeanu, directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol,  la semnarea contractului de executare a lucrărilor la Autostrada A7 pe tronsonul Bacău – Pașcani. Ne apropiem tot mai mult de nordul Moldovei cu Autostrada A7, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) de la Ploiești până la Pașcani. Mulțumim Guvernului Nicolae Ciucă și ministrului Sorin Grindeanu că au fost consecvenți în realizarea proiectului pentru Autostrada care să lege Moldova de capitală”, a declarat Gheorghe Flutur.

    Președintele CJ Suceava a mai precizat că pe tronsonul de autostrada Pașcani – Suceava studiul de fezabilitate și proiectul tehnic s-au apropiat de 95%.

    „Reamintesc faptul că pentru tronsonul Pașcani – Suceava – Siret, cu 2 ani în urmă, eu am făcut un demers la Guvernul României pentru finanțarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic. Consider că A7 este completă dacă va pleca de la București și va ajunge în frontiera cu Ucraina la Siret. La acest moment pe ruta Ploiești – Pașcani toate tronsoanele sunt contractate și încep lucrările, iar pe tronsonul Pașcani – Suceava, Studiul de Fezabilitate și Proiectul Tehnic se apropie de 95%,  mai avem 460 de metri liniari de foraje profil de sol în zona Aeroportului Ștefan Cel Mare din Suceava acolo unde accesul este mai dificil din cauza unor ravene. Pe tronsonul Suceava – Siret, Studiul de Fezabilitate e realizat în proporție de 50% dar în zonă se afla deja 2 utilaje care lucrează la foraje. Îmi exprim speranța că în acest an se va scoate la licitație și executarea lucrărilor pe porțiunea de Autostradă Pașcani – Suceava – Siret, după ce va fi obținut acordul de mediu. Consiliul Județean Suceava s-a implicat, prin Direcția Tehnică și prin specialiştii de la Drumuri Județene, care au fost mereu aproape de CNAIR și proiectanți. Personal am făcut multe drumuri la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, am participat la ședințe de progres și foarte important este faptul că s-a obținut și finanțare europeana pentru acest traseu care nu a fost prins la finanțare prin PNRR. Vă reamintim că ieri am depus un proiect de Hotărâre de Consiliu Județean care se referă la  un parteneriat între CJ Suceava și CNAIR pentru construirea unui drum de la Vicovu de Sus până la viitoare Autostrada A7 în zona Siret, drum destinat traficului greu pentru mijloacele de transport care vin din Ucraina, mai ales ca în perioada următoare se are în vedere deschiderea punctelor de frontieră Climăuți, Ulma și Izvoarele Sucevei. Astăzi, am sentimentul că suntem tot mai aproape, dragi suceveni, de momentul în care vom avea o autostradă care să ne lege de București”, a concluzionat Gheorghe Flutur.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles