UPDATE: În urma cercetărilor efectuate de specialiști, cu privire la cauza probabilă de izbucnire a incendiului la ferma de animale din localitatea Vornicenii Mici, concluziile sunt următoarele:
Incendiul a izbucnit în urma unei explozii (pe fondul acumulării de biogaz produs de deșeurile animale), generată de un scurtcircuit la un conductor electric defect.
Explozia a dus la propagarea cu rapiditate a incendiului și la o ardere generalizată pe întreaga suprafață a fermei, fiind aprinse materialele combustibile din interior (material plastic, furaje etc.).
Un incendiu de proporții a mistuit în seara zilei de 13 ianuarie 2025 hala unei ferme din satul Vornicenii Mici, comuna Moara, cauzând moartea a aproximativ 6.000 de porci.
Ferma, administrată de SC BIOSUIN SRL, avea ca obiect de activitate creșterea porcinelor. Focul s-a extins rapid pe o suprafață de 5.000 mp a halei metalice de tip sandwich, distrugând complet clădirea. Mai multe echipaje ISU Suceava au intervenit, reușind să stingă incendiul în jurul orei 23.45.
Deși nu s-au înregistrat victime omenești, pagubele sunt semnificative. Din cauza riscului de prăbușire a structurii halei, cercetările pentru stabilirea cauzei incendiului vor fi continuate ulterior.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.
