Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bătrân de 86 de ani din Zvoriștea a fost salvat de polițiști și pompieri după ce a căzut în puțul unei fântâni când încerca să scoată o găleată cu apă

O intervenție contracronometru a salvatorilor suceveni a prevenit o adevărată tragedie în cazul unui octogenar care a pierdut echilibrul în timp ce își folosea fântâna din curte.

Alertarea forțelor de ordine s-a produs vineri, 25 septembrie 2026, la ora 08.56, când un bărbat, Marian C., a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a anunța că unchiul său a căzut într-o fântână din comuna Zvoriștea, după ce a fost anunțat de vecini.

La fața locului s-au deplasat rapid polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata, care au găsit în puțul fântânii un bărbat conștient. Până la sosirea echipajelor specializate din cadrul ISU Suceava, polițiștii au improvizat rapid un sistem de salvare pentru a împiedica scufundarea bărbatului. Aceștia au lăsat în jos o funie și l-au îndrumat pe bătrân să se lege cu ea, coborând ulterior o găleată cu lanț pe care victima s-a putut așeza.

Pompierii din cadrul ISU Suceava au extras bărbatul în siguranță și i-au acordat primele îngrijiri medicale. Victima a fost identificată în persoana lui Ion A., în vârstă de 86 de ani, care locuiește singur în comună. Din discuțiile purtate la fața locului a reieșit că bătrânul s-a dezechilibrat și a căzut în interiorul fântânii în momentul în care s-a aplecat să ridice găleata plină cu apă.

Bărbatul de 86 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sfântul Ioan cel Nou Suceava pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Oamenii legii au stabilit că nu există elemente de violență domestică și au transmis o adresă către Primăria comunei Zvoriștea în vederea luării unor măsuri de asistență socială pentru persoana vârstnică. Totodată, polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles