UPDATE: în urma accidentului de la Ipotești , la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean au ajuns 4 victime: un bărbat de 41 de ani (comă, TCC, traumatism toracic) internat pe chirurgie ATI, femeie 44 ani (TCC nivel mediu, fracturi multiple de bazin, fractură humerus drept) internată pe ortopedie, bărbat 25 ani (fracturi la nivelul coloanei cervicale) internat pe secția de neurochirurgie, copil 14 ani cu traumatism cranio cerebral minor a plecat acasă cu rețetă.
În această seară, în jurul orei 21.30, un grav accident rutier s-a produs pe raza localității Ipotești. La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a două echipaje SAJ. A avut loc o coliziune între două autoturisme, din care au rezultat patru victime, două dintre acestea fiind încarcerate.
În sprijin au mai fost trimise încă două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Persoanele încarcerate au fost extrase din autoturism și sunt predate echipajelor de prim ajutor, una fiind în stare de inconștiență.
În accident au fost implicate cinci persoane. Patru au fost transportate la spital, iar a cincea a refuzat transportul la o unitate spitalicească.




