Ritmic Suceava

La 22.07.2020, ora 05.43, prin 112 s-a sesizat că arde un TIR.

La data de 22.07.2020, în jurul orelor 04.00, în timp ce se deplasa din direcția Gura Humorului spre Fălticeni, pe DN 2E Cornu Luncii, cu autotrenul Volvo și a semiremorc Schmitz, un bărbat, de 29 de ani, din comuna Borș, județul Bihor, a fost anunțat prin stație că în partea dreaptă din spate a semiremorcii, mai exact la a treia roată, iese fum.

Cu această ocazie, a oprit ansamblul pe care îl conducea pe partea laterală a drumului DN 2E Cornu Luncii, în afara carosabilului, constatând că cele sesizate de colegii săi prin stație se confirmă. A observat că janta de la cea de-a treia roată dreapta spate a semiremorcii este tăiată în totalitate și a încercat să schimbe roata cu una de rezervă. Imediat, a început să bată vântul, iar roata a început să fumege, motiv pentru care a luat stingătorul pe care îl avea în cabina tirului pentru a stinge focul, însă fără rezultat, deoarece acesta  s-a extins pe partea laterală a vagonului.

Pentru lichidarea incendiului a intervenit un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Fălticeni și un echipaj din cadrul Pompierilor Cornu Luncii.

Pompierii au stabilit cauza incendiului ca fiind efect termic prin frecare.

În urma incendiului a ars un cauciuc dreapta spate, instalația electrică și 6 mp termoizolație, furtun aer la instalația de frânare, perna de aer, iar în interiorul semiremorcii s-a degradat un cauciuc și o jumătate palet marfă. Cu privire la marfa ce se afla în interiorul semiremorcii, conducătorul auto precizează că transporta marfă proprietate a LIDL Discount SRL și nu poate stabili valoarea acesteia și nici ce marfă a ars în urma producerii incendiului.

În urma incendiului nu au rezultat victime sau răniri de persoane, ci doar pagube materiale.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugerea din culpă”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here