La 22.07.2020, ora 12.50, Secția Poliție Rurlă 9 Şcheia a fost sesizată cu privire la faptul că o femeie, din satul Mihoveni, comuna Șcheia, a încercat să se sinucidă.
În jurul amiezii, femeia, în timp ce se afla la domiciliu, a luat o supradoză de insulină, întrucât soțul ei dorește să o evacueze din locuință, a intentat proces de divorț.
În prealabil, victima a contactat-o telefonic pe nora sa, căreia i-a spus că se va sinucide din cauza scandalurilor din familie, iar aceasta a găsit-o la domiciliu, solicitând intervenția unei ambulanțe.
Cea în cauză a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, stabilindu-se ca diagnostic: „diabet zaharat tip 2, tentativă suicid supradoză insulină”, fiind cooperantă.
S-a întocmit dosar penal cu privire la comiterea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.