More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un Târg de Crăciun caritabil va avea loc în weekend la Botoșana: „Darurile nu sunt doar materiale, ci și un gest de solidaritate”

    Asociația „Evoluăm Împreună,” în parteneriat cu Primăria Comunei Botoșana, vă invită să fiți parte dintr-un eveniment deosebit, dedicat spiritului sărbătorilor și generozității.

    Duminică, 22 decembrie 2024, începând cu ora 12.00, Căminul Cultural Botoșana va găzdui un Târg de Crăciun caritabil, cu scopul de a aduna fonduri pentru sprijinirea celor care au nevoie de ajutor.

    Acest târg promite să fie mai mult decât o simplă piață de Crăciun – va fi un loc în care fiecare obiect, cadou sau decor își va purta povestea și va adăuga un strop de magie sărbătorilor tale. De la dulciuri delicioase și lumânări parfumate, până la artizanat deosebit și obiecte de decor atent lucrate, toate produsele vor fi disponibile pentru a adăuga farmec și căldură casei tale.

    Ambianța va fi completată de colinde și o atmosferă plină de lumină, făcând din acest eveniment un moment special de sărbătoare.

    „Vino să susții voluntarii creativi care, cu multă pasiune și dăruire, îți vor oferi cadouri pline de însemnătate și un Crăciun cu adevărat magic! Fii alături de noi în această zi specială, unde darurile nu sunt doar materiale, ci și un gest de solidaritate. Înscrierile pentru cei care doresc să participe cu produse la târg sunt deschise, iar pentru detalii suplimentare, ne puteți contacta direct. Te așteptăm cu drag la Târgul de Crăciun al Asociației „Evoluăm Împreună” – pentru un zâmbet care să lumineze sărbătorile tuturor!”, au transmis organizatorii evenimentului.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles