More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Un gater din Valea Moldovei a fost incendiat intenționat

    La data de 16 decembrie 2024, la ora 23.45, militarii subunităților de pompieri din Gura Humorului și Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Valea Moldovei și Cornu Luncii, au intervenit cu cinci autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o hală gater, din localitatea Valea Moldovei.

    La sosirea echipajelor, ardeau generalizat clădirea halei, construită integral din lemn, cu învelitoare din tablă, și o parte dintr-un perete exterior și din acoperișul unei construcții anexe, compusă din magazie de scule și birouri, cu pericol de propagare la stive de bușteni și de cherestea, precum și la un utilaj (încărcător frontal).

    Dezvoltarea și propagarea cu rapiditate a incendiului au fost favorizate de observarea și anunțarea târzie a evenimentului, dar și de vântul foarte puternic și de cantitatea mare de materiale combustibile.

    Incendiul a fost stins la ora 03.35.

    Au ars hala gater pe o suprafață de aproximativ 250 metri pătrați, precum și peretele și acoperișul clădirii anexe (parțial) pe 20 de metri pătrați. S-au degradat utilaje de debitare a lemnului, un utilaj de ascuțit pânze, o combină de recoltat cartofi și elemente de tâmplărie (ferestre și uși). S-au mai degradat și circa 30 de metri cubi de cherestea.

    Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

    Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul construcției anexe, încărcătorul frontal, stive de bușteni și de cherestea.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles