La 26.05.2021, la ora 11.50, în timp ce efectua serviciul de patrulare în cartierul George Enescu din municipiul Suceava, echipajul din cadrul Biroului Ordine Publică a observat faptul că, conducătorul autoturismului marca Volkswagen Passat care se deplasa pe direcția de mers dinspre stația TPL Curcubeul către stația TPL Mobilă nu a acordat prioritate de traversare a drumului public pietonului, care era angajat regulamentar pe trecerea de pietoni.
S-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului în cauză în stația TPL Mobilă, iar la volan a fost identificat o persoană de sex masculin, căruia i s-a adus la cunoștință motivul opririi și i s-au solicitat documentele personale și ale autoturismului. Acesta a prezentat lucrătorilor de poliție certificatul de înmatriculare și polița RCA (ambele valabile la data opririi), declarând faptul că nu are asupra sa cartea de identitate și permisul de conducere, întrucât le-a uitat acasă.
Șoferul autoturismului a declarat agenților de poliție că se numește Viorel Z., de 24 ani și locuiește în sat Călinești, comuna Dărmănești.
În urma verificării în bazele de date s-a constatat că acesta figurează cu Permisul de Conducere categ. AM, B, B1, valabile, însă agenții de poliție cu constatat faptul că fotografia persoanei din aplicație nu corespundea cu conducătorul autoturismului.
Întrucât pe timpul discuțiilor purtate cu conducătorul auto acesta avea un comportament suspect, i s-a solicitat din nou să se legitimeze, acesta recunoscând că persoana indicată de el este fratele lui, iar el se Cosmin Z., de 19 ani, domiciliat în sat Călinești, Comuna Dărmănești și nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosarul penal pentru comiterea infracţiunii de „conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.
