Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un tânăr beat a distrus o mașină parcată în fața unei case din Dumbrăveni, după care a fugit de la locul accidentului

La 30.05.2021, la ora 17.30, Poliția Orașului Salcea a fost sesizată prin 112 de către Cristian U., din municipiul Suceava, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe raza comunei Dumbrăveni, a parcat autoturismul marca Renault pe DC 65, în dreptul locuinței socrilor, iar în jurul 17.25 acesta a fost acroșat de un autoturism marca Audi al cărui conducător auto a părăsit locul faptei.

La fața locului s-a deplasat patrula de serviciu din cadrul PO Salcea și PP Dumbrăveni care a constatat că cele sesizate se confirmă, autoturismul Ranault prezentând avarii la nivelul caroseriei pe partea din dreapta față având roata ruptă. În continuare s-a procedat la efectuarea de verificări în zona comiterii faptei, martorii indicând ca posibilă deplasare a autoturismului marca Audi spre satul Bursuceni, comuna Verești. Astfel, autoturismul a fost reperat în satul Bursuceni, pe o stradă lăturalnică, la locuința Marianei P., iar la volanul acestuia se afla un tânăr care vorbea precipitat la telefon. În aceste condiții s-a procedat la legitimarea conducătorului auto stabilindu-se că acesta se numește Ioan Popa, de 31 de ani, domiciliat în comuna Fântânele, care a declarat faptul că a consumat 3 sticle de bere. În aceste condiții Ioan Popa a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,85 mg/l alcool pur în sânge în aerul expirat. În aceste condiții a fost condus la Spitalul de Urgență Suceava unde i-a fost prelevată o probă biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei, acesta refuzând prelevarea celei de-a doua.

În cauză  se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles