În seara zilei de 5 iulie 2024, în jurul orei 21.15, Secția de Poliție Burdujeni a fost alertată prin 112 de către Ioan O., care a raportat că șoferul unui autoturism Volvo, aflat în stare de ebrietate, a lovit mai multe mașini și un gard, apoi a plecat de la locul incidentului.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au constatat că apelantul a declarat că autoturismul respectiv s-a deplasat într-o direcție necunoscută. Agenții au desfășurat cercetări în zonă și au identificat rapid autoturismul Volvo parcat în fața blocului Cuza Vodă, acesta prezentând avarii la bara din față și din spate.
Ulterior, la domiciliu, a fost identificat Nicolae T., de 32 de ani. Întrebat despre incident, acesta a recunoscut că el a condus autoturismul și a fost de acord să se deplaseze la sediul Secției de Poliție Burdujeni pentru a clarifica aspectele.
La secție, Nicolae T. a declarat verbal că, în seara zilei de 5 iulie 2024, a consumat băuturi alcoolice la o zi onomastică. În timp ce se afla pe strada Calea Unirii, a încercat să efectueze manevra de întoarcere a autoturismului marca Volvo, dar nu și-a dat seama că a acroșat două garaje și două autoturisme parcate.
Deoarece emana halenă alcoolică și a recunoscut că a condus autoturismul, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la UPU Suceava pentru recoltarea de probe biologice.
În urma incidentului, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „conducere sub influența alcoolului”.
