Un bărbat din comuna Mitocu Dragomirnei a fost prins băut la volan, în dimineața zilei de 29 octombrie 2025, de un echipaj de poliție care desfășura activități de control pe linie rutieră, în cadrul unei acțiuni de tip „Blocada”. Incidentul s-a petrecut pe DJ 208D, pe raza localității Mitocu Dragomirnei.
În jurul orei 07.25, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata au oprit pentru control un autoturism marca Audi A3, care circula pe direcția Mitocu Dragomirnei–Suceava. După ce s-au prezentat și au declinat calitatea, agenții i-au solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale și actele mașinii. La volan a fost identificat Florin C., din satul Mitocași, comuna Mitocu Dragomirnei.
În timpul discuției, polițiștii au observat că bărbatul emana un miros puternic de alcool, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilometru. Rezultatul a indicat o concentrație de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, o valoare extrem de ridicată.
Șoferul a fost condus la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei. Verificările efectuate ulterior în bazele de date ale Poliției Române au arătat că autoturismul deținea toate documentele legale — asigurare RCA și inspecție tehnică periodică valabile.
Pe numele lui Florin C. a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
