La data de 23 ianuarie 2023, în jurul orei 12.40, un echipaj de poliție care patrula pe DN 17A, pe raza localității Dornești, a făcut semn de oprire unui autoturism Ford care a fost surprins și înregistrat cu aparatul radar în timp ce rula cu viteza de 83 km/h într-o zonă cu limitare la 50 km/h.
Individul de la volan nu a oprit, continuându-și deplasarea spre o stradă lăturalnică, unde a oprit vehiculul, a coborât și a încercat să fugă într-o curte.
Polițiștii au reușit să-l prindă și să-l imobilizeze, stabilind că se numește Ionuț B., de 22 de ani, localnic, care are permisul reținut după ce la sfârșitul anului trecut a fost depistat drogat la volan.
Pe numele lui a fost întocmit un nou dosar penal pentru conducere fără permis.