La data de 20 octombrie 2023, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi propus luarea măsurii arestării preventive faţă de Mihai Bălău, din comuna Baia pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 10 octombrie a.c., a lovit cu par în piciorul stâng un polițist, care participa la efectuarea unei percheziţii domiciliare în comuna Baia, într-un caz de viza un furt de cai, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 5-6 zile îngrijiri medicale.
La data de 20 octombrie 2023, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 zile.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
