La data de 20 iulie 2022, în jurul orei 11.30, Gheorghiță D., de 60 de ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe strada Armatei, din localitatea de domiciliu, s-a dezechilibrat și a căzut în fața autoturismului Audi A6 condus de Mihaela B., din localitate.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistului, care a fost preluat de o ambulanță și dus la Spitalul municipal Fălticeni, unde a fost diagnosticat cu „politraumatism accident rutier, TCC cu TCF, traumatism coloană cervicală, traumatism toraco abdominal”.
Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Biciclistul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, însă i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
