La 16.06.2021, la ora 15.20, lucrători din cadrul S.P.R. 2 Ipotești în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe drumul județean 208A, localitatea Bosanci, au observat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Pe partea carosabilă a DJ 208A Bosanci, pe sensul de deplasare Bosanci – Ipotești, la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, a fost identificat un autoturism marca VW Golf. De la fața locului s-a constatat că a plecat o persoană de sex masculin cu un moped care a fost implicat în tamponare, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit după aproximativ 100 de metri.
A fost identificat conducătorul mopedului, respectiv Florin C., care a declarat că mopedul îi aparține, nu este înregistrat, nu posedă permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată a fost testată și conducătoarea auto Elena T., rezultatul fiind negativ.
În continuare, s-a procedat la conducerea lui Florin C. la Spitalul Judeţean Suceava, unde i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”, „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
