La 21.07.2020, ora 12.45, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată direct de către un localnic cu privire la faptul că de circa 10 zile nu a mai reușit să ia legătura cu un bătrân, în vârstă de 82 de ani, care locuia pe aceeași scară de bloc.
Din verificări s-a stabilit că apelantul este vecin de scară și prieten cu octogenarul, în ultima perioadă de timp acesta ajutându-l cu cumpărăturile pe vecinul său, având în vedere vârsta înaintată a acestuia. De aproximativ 10 zile, apelantul nu a mai reușit să îl contacteze pe vecinul său, deplasându-se astfel la Poliția municipiului Suceava pentru a reclama acest aspect.
Imediat după aceasta a fost apelat la 112, iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri, care a pătruns în interiorul locuinței prin geamul de la dormitor, persoana în cauză fiind întinsă pe jos, în stare de putrefacție, dar nu prezenta urme de violență.
Conform declarației martorului, bătrânul suferea de demență și boli cardio – vasculare.
Cadavrul a fost preluat și urma să fie depus la morga Spitalului Județean Urgență „Sf.Ioan cel Nou” Suceava, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă.