La 14.06.2021, la ora 22.30, lucrătorii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au fost sesizați prin intermediul 112 de către Daniel C., de 33 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, sat Măneuți, cu privire la faptul că a fost „agresat de un vecin”.
Apelantul a fost identificat pe DJ 178F Măneuți, de pe raza comunei Frătăuții Vechi, sat Măneuți, ocazie cu care acesta a declarat verbal că în data de 14.06.2021, în jurul orei 22.15, se afla la magazinul denumit popular „La Costică”, din satul Măneuți, unde a consumat băuturi alcoolice împreună cu vecinul său, Constantin L., de 30 ani. În timp ce se aflau pe drumul comunal Măneuți, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unui conflict spontan, Constantin L. l-a lovit pe Daniel C. cu palmele în zona feței, fără a suferi leziuni în urma incidentului.
La fața locului nu a fost solicitat un echipaj medical.
Lui Daniel C. i s-a adus la cunoștință faptul că are la dispoziție 90 de zile să depună plângere penală la Postul de Poliție Frătăuții Vechi.
În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de „lovirea sau alte violențe”.
