La 22.06.2021, la ora 12.10, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești au fost sesizati cu privire la faptul că Constantin B., de 56 ani, domiciliat în comuna Stroieşti, fără forme legale în sat Unceşti, comuna Buneşti, a decedat la unitatea spitalicească în data de 21.06.2021, la ora 10.05, cu diagnosticul clinic de deces „hematom subdural, etilism acut”.
Constantin B. locuia împreună cu fratele său Vasile B. şi cu mama sa Maria B. şi era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice. În data de 01/02.06.2021, în jurul orei 18.00, acesta, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat de pe scările din faţa locuinţei sale căzând în curte şi lovindu-se în zona capului, fiind găsit în stare de conştienţă de către fratele său Vasile B., având sânge în zona capului. După incident, Constantin B. a refuzat să fie solicitat un echipaj de ambulanţă la faţa locului pentru a-i acorda îngrijiri medicale, totodată, în zilele următoare a continuat să consume băuturi alcoolice.
La 12.06.2021, în jurul orei 23.00, Constantin B. a fost găsit de către fratele său, Vasile B., pe pat, în stare de inconştienţă, motiv pentru care a solicitat intervenţia unui echipaj de ambulanţă care l-a transportat la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde ulterior a fost transferat la Spitalul Judeţean Suceava, unde a decedat în data de 21.06.2021.
Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Judeţean Suceava pentru efectuarea necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.
