La 12.06.2021, la ora 07.37, lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost sesizați direct de către Radu T. cu privire la faptul că fratele său, AdrianT., a fost găsit decedat, în jurul orei 07.30, lângă poarta locuinței Rodicăi C., din localitate.
În dimineața zilei de 12.06.2021, în jurul orei 07.30, cadavrul lui Adrian T. a fost identificat de către vecini lângă poarta locuinței Rodicăi C., din localitatea Grămești, la o distanță de aproximativ 300 de metri de domiciliul decedatului. În proximitatea cadavrului, pe banca de la poarta, au fost identificate 2 peturi a câte 0,50 ml cu băuturi alcoolice, iar din discuțiile purtate cu vecinii și membrii familiei a rezultat faptul că decedatul era cunoscut drept consumator de băuturi alcoolice. În ziua anterioară, respectiv la 11.06.2021, Adrian T. a fost plecat la muncă pe raza orașului Siret, iar noaptea nu s-a mai întors la domiciliu.
S-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale, fapt pentru care a fost transportat către morga Serviciului Județean de Medicină Legală – Cabinetul de Medicină Legală Rădăuți.
A fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.
