Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Transporturi ilegale de lemne depistate de polițiști, la Suceava și Gura Humorului

La data de 10 iulie 2022, jandarmii din municipiul Suceava au depistat pe timpul executării serviciului de patrulare pe raza municipiului Suceava două căruțe încărcate cu lemne.

Astfel, în jurul orei 09.00, pe strada Traian Vuia, municipiul Suceava, au fost descoperiți doi bărbați care transportau o cantitate de material lemnos, iar la controlul efectuat nu a putut fi justificată cantitatea de 2,48 mc, specia „plop alb”.

În acest caz, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori.

Totodată, în ziua de 8 iulie a.c., jandarmii din orașul Gura Humorului au depistat pe timpul patrulării pe traseul turistic din zona de competență, pe drumul drumul forestier Brusturosu două persoane cu două microbuze încărcate cu material lemnos.

În jurul orei 15.35, la controlul efectuat nu a putut fi justificată cantitatea de 9,91 mc, lemn foc specia „molid” de către cei doi barbați.

În acest caz, persoanele în cauză au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei potrivit Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar lemnul a fost preluat de către Ocolul Silvic Gura Humorului.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va lua măsuri și în perioada următoare pentru respectarea cadrului legal care reglementează ocrotirea pădurilor.   

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles