Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Tamponare produsă în Arbore de un individ beat și fără permis

La 18.05.2021, la ora 17.50, lucrătorii Poliţiei oraşului Solca au fost sesizaţi prin 112, de către Todirică G. despre faptul că în satul Arbore, pe DJ 178, către satul Botoșana, a avut loc o tamponare între două autovehicule.

În urma deplasării la faţa locului, respectiv, în comuna Arbore, pe DJ 178, s-a constatat că autoutilitara IVECO condusă de către apelant a fost lovită frontal de autoturismul marca Volkswagen condus de către Mugurel Enciu, de 32 ani, localnic, care pierzând controlul volanului, a intrat pe contrasens.

Cele două autovehicule au suferit pagube materiale, însă ocupanții lor nu au suferit răni, nefiind nevoie de intervenția unui echipaj medical.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, ocazie cu care s-a constatat faptul că Todirică G. nu a consumat băuturi alcoolice, însă Mugurel Enciu a consumat băuturi alcoolice, rezultatul testului fiind 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți unde i s-au recoltat probe biologice de sânge.

Mugurel Enciu posedă permis de conducere, categoria B, care i-a fost reținut.

În cauză polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles