Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Sute de persoane au fost evacuate pentru a putea fi ridicată o bombă de 200 de kilograme (NAȚIONAL)

Un supermarket şi mai multe magazine au fost evacuate, luni după-amiază, pentru începerea operaţiunilor de ridicare a bombei de aviaţie care a fost găsită pe şantierul unui complex rezidenţial din nordul municipiului Ploieşti.

Prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, Elisei Dumitru, a declarat, pentru AGERPRES, că autorităţile au dispus evacuarea unui supermarket şi a patru magazine aflate pe latura nordică a complexului, fiind vorba despre aproximativ 400 de persoane care au fost duse într-o zonă de siguranţă.

Pirotehniştii au fost solicitaţi, luni, să intervină pe Bulevardul Republicii din Ploieşti pentru asanarea unei bombe de aviaţie din al Doilea Război Mondial, care cântăreşte 200 de kilograme şi care a fost găsită pe şantierul unui complex rezidenţial în timpul săpăturilor la o fundaţie.

Zona a fost izolată, iar la faţa locului a sosit un echipaj de la Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani pentru ridicarea elementului de muniţie în vederea detonării ulterioare.

În zonă se află şi poliţişti care asigură măsurile specifice.

Sursa: Agerpres

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles