FOTO Gazeta Românească
Ritmic Suceava

Sfârșit tragic pentru Mugurel Buga, un român de 60 de ani, în Italia. Bărbatul a murit îngropat în zăpadă, după ce o avalanșă l-a surprins luni după-amiază, în Valchiavenna, o vale alpină din provincia Sondrio din Lombardia. Presa din Peninsulă scrie că, în momentul tragediei, Michele Buga încerca să își recupereze cei doi câini husky din munți.

Mugurel Mihail Buga avea 60 de ani, era originar din Dorohoi, Botoșani dar a trăit cea mai mare perioadă la Suceava. În școală a fost pe podium la olimpiada de matematică, devenind apoi profesor. Într-un interviu acordat publicației noastre, în 2015, ne-a declarat că este un ecologist convins, înainte de a veni în Italia fiind ales consilier municipal la Suceava, din partea partidului ecologist.

În anul 2001 a plecat în Italia, în prezent fiind stabilit la Ballabio, o localitate la 7 km de Lecco, în Lombardia. „Am plecat din România din mai multe motive, unul find acela că fiul meu trebuia să facă o intervenție chirurgicală, apoi situația economică tot mai grea din țară”.

Italia, sfârșit tragic pentru Mugurel Buga, un sportiv desăvârșit

Mugurel Buga, ”Michelle” cum îl strigau prietenii, în vârstă de 60 de ani, a fost găsit fără viață la o altitudine de 1.900 de metri, lângă refugiul Bertacchi din Pasul Spluga, provincia Sondrio, aflată la granița cu Elveția. Fostul profesor de matematică se întorsese acolo, pentru a-și recupera cei doi husky.

În urmă cu trei zile, românul îi chemase în ajutor pe salvamontiști în zona vârfului Pizzo d’Emet. Ajunși în locul respectiv, salvatorii au găsit doar câinii, care, însă, au refuzat să-i urmeze. Românul găsise adăpost într-un sat elvețian, iar ieri s-a întors în munți pentru a recupera patrupezii. Din nefericire, a fost surprins de o avalanșă, care l-a ucis.

Fusese antrenorul echipelor naționale de ciclism, iar în urmă cu câțiva ani reușise să obțină un post de profesor de matematică la Liceul „Bertacchi” din Lecco, scrie ballabionews.com.

Avalanșa și descoperirea macabră de la refugiul Bertacchi

Când mergea pe munte, Buga era însoțit tot timpul de cei doi câini husky ai săi. Așa s-a întâmplat și în 8 ianuarie, când s-a îndreptat spre Pasul Emet de la granița cu Elveția. Atunci a lansat un apel către salvamontiști în care avertizase că bateria telefonului său era încărcată numai 3%. Salvatorii au răspuns cererii sale de ajutor. Mergând pe urmele românului, i-au găsit doar câinii. Însă patrupezii au refuzat să îi urmeze, așa că au rămas în zona refugiului Bertacchi.

La miezul nopții, Buga i-a sunat pe salvamontiști, asigurând că este bine. A doua zi, bărbatul de 60 de ani a fost nevoit să abordeze din nou muntele. S-a întors la 1.900 de metri altitudine, pentru a-și recupera câinii și echipamentul, însă a fost surprins de o avalanșă. Trupul neînsuflețit al românului a fost găsit chiar de către cei de la Salvamont, care hotărâseră să meargă să verifice dacă cei doi husky sunt în regulă. Din păcate, pentru Michele Buga nu s-a mai putut face nimic, medicii fiind nevoiți să declare decesul. Românul lasă în urma lui trei copii, pe Luana, Iunona și Lucian.

Sursa: Gazeta Românească

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here