Fermierii din zona de munte a județului Suceava trăiesc o dramă tăcută: fără piață de desfacere, fără sprijin instituțional și cu brandul local transformat într-un simbol de marketing golit de conținut. Senatorul AUR de Suceava Virgiliu Gheorghe Vlăescu trage un semnal de alarmă și îl interpelează public pe ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, cerând acțiuni urgente din partea statului român.
În cadrul ședinței Senatului din 11 iunie 2025, parlamentarul sucevean a cerut explicații oficiale și măsuri concrete pentru salvarea fermierilor din zona Dornelor, afectați de închiderea fabricilor Dorna Lactate și de retragerea efectivă a grupului francez Lactalis din relația cu producătorii locali.
Senatorul Vlăescu a readus în atenția publică o rană veche: închiderea fabricilor Dorna Lactate din Vatra Dornei și Floreni, în 2020, de către Lactalis – cel mai mare grup de procesare a laptelui din Europa. Decizia a dus la concedierea a 400 de angajați și la pierderea celei mai importante piețe de desfacere pentru laptele produs în zona montană a Sucevei.
„Fermierii din Dorna, Cârlibaba, Broșteni sau Panaci au rămas cu laptele nevândut, în timp ce francezii de la Lactalis vând în continuare sub marca LaDorna – un brand care evocă muntele, dar care nu mai are nicio legătură cu zona Dorna”, a declarat senatorul Vlăescu în plenul Senatului.
La aproape cinci ani de la închidere, produsele LaDorna continuă să se vândă în marile rețele de supermarketuri, dar sunt fabricate la sute de kilometri distanță, în Alba și Covasna, iar în unele cazuri – potrivit unor suspiciuni lansate de fermieri – chiar din lapte provenit din Ungaria.
„Este revoltător că brandul LaDorna, născut în inima Bucovinei, este folosit acum de marile companii pentru a vinde lapte din alte zone, păcălind consumatorii și distrugând economia locală. Fermierii din zonă nu doar că nu mai au cui vinde laptele, dar nici nu pot folosi propriul brand pentru a-și promova produsele”, a subliniat senatorul.
El a cerut trimiterea de urgență a Corpului de Control al Ministerului Agriculturii, alături de ANSVSA și Oficiul pentru Protecția Consumatorului, pentru a verifica legalitatea folosirii mărcii LaDorna în actualele condiții.
„Domnule ministru, cerem ca instituțiile statului să verifice dacă utilizarea mărcii LaDorna nu constituie înșelăciune sau concurență neloială. Dacă laptele provine din alte zone sau din import, atunci consumatorii trebuie să știe, iar autoritățile să intervină”, a mai spus Vlăescu.
Senatorul sucevean merge mai departe și propune un act de reparație simbolică și economică: donarea mărcii LaDorna unei federații de fermieri din județul Suceava. Aceștia ar putea relansa produse autentice, locale, și ar putea recâștiga încrederea consumatorilor români.
„Dacă francezii de la Lactalis nu mai au interes pentru zona de munte a Sucevei, atunci să facă un gest de decență: să cedeze brandul LaDorna fermierilor din județ, care l-ar putea reconstrui din temelii, cu produse autentice și lapte adevărat din Dorna”, a arătat parlamentarul.
În lipsa unui cumpărător industrial, mulți fermieri din zona de munte au fost forțați să își transforme activitatea, trecând la producerea artizanală de cașcaval, brânzeturi și smântână. Însă și aici apar piedici: intrarea în marile rețele de retail este imposibilă din cauza taxei de raft și a condițiilor comerciale impuse de supermarketuri.
„Fermierii au ajuns să vândă la marginea drumului sau la târguri. În timp ce multinaționalele își promovează produsele în reclame cu stâne și munți, fermierul real din Dorna nu are cui vinde nici litrul de lapte. Asta este realitatea pe care trebuie să o înfruntăm”, a explicat Vlăescu.
Senatorul Vlăescu a încheiat interpelarea cu o solicitare fermă adresată ministrului Florin-Ionuț Barbu: „La ce dată veți trimite corpul de control al Ministerului Agriculturii să identifice respectarea condițiilor asumate de Lactalis la momentul închiderii fabricii LaDorna și ce soluții aveți pentru fermierii din zona de munte a județului Suceava?”.
