More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Șcheianul care a omorât o fetiță de 12 ani și i-a ascuns cadavrul în lada de la canapea a fost prins în Olanda

    Suceveanul Marcel Ilie Serbuc, urmărit la nivel internațional, pentru omor, concubinul mamei fetiței de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit într-un apartament din Capitală, a fost arestat în Olanda, anunță Poliția Română.

    Surse G4Media spun că bărbatul a fost prins în orașul Tiel, în timp ce stătea pe o bancă. Acesta nu a opus rezistență.

    „În urma cooperării polițienești dintre Poliția Română și autoritățile din Regatul Țărilor de Jos, în cadrul unei operațiuni ENFAST, astăzi, 10 iunie, a fost depistat un bărbat, de 37 de ani, urmărit la nivel internațional, pentru omor. Acesta a fost depistat cu sprijinul atașatului de afaceri interne al Regatului Țărilor de Jos la București, în țara respectivă, urmând a se desfășura în continuare procedura de predare către România. E.N.F.A.S.T. (European Network of Fugitive Active Search Teams – Rețeaua Europeană a Unităților de Căutare Activă a Urmăriților) înglobează toate structurile naționale de „Urmăriri”, pentru a realiza o cooperare mai strânsă între statele membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește localizarea, arestarea și predarea persoanelor urmărite în baza mandatului european de arestare”, se precizează în comunicat.

    Bărbatul suspectat de uciderea fetiței de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei i-a spus propriei mame că a făcut „un lucru foarte grav”, a omorât-o pe fiica concubinei sale, relatează news.ro. El i-ar fi povestit, conform anchetatorilor, că au avut un conflict şi a împins-o pe fetiţă, care s-a lovit de marginea căzii şi a început să sângereze şi să tremure, deşi, în urma autopsiei, a rezultat că moartea fetei „a fost violentă, s-a produs prin asfixie mecanică prin strangulare cu un cordon cu triplă circulară şi nod fix”.

    De asemenea, fosta soţie a bărbatului a afirmat că acesta avea accese de gelozie, era violent, a ameninţat că o omoară, după care o va băga într-un sac şi o va arunca într-un canal. Femeia a susţinut că fostul soţ obişnuia să fie agresiv şi cu fiul său minor, pe care-l lovea cu furtunul în zona capului, fapt ce a determinat mai multe probleme în dezvoltarea acestuia.

    Sursa: G4Media

    Articole recente

    Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles